Acid Hialuronic

Acidul hyaluronic, cunoscut şi sub numele de hyaluronan sau hialuronat, este un carbohidrat ce se găseşte în mod natural în organismul uman, mai ales în cartilaje şi în piele.

Rolul acidului hialuronic este să transporte nutrienţii către celule, să le purifice de toxine, acţionând ca un lubrifiant. Mai mult, acesta reţine cantităţi mari de apă, de 100 de ori volumul propriu, şi tocmai de aceea este considerat un ingredient premium pentru hidratarea tisulară.

Partea mai puţin bună este că volumul de acid hialuronic din epiderma scade cu vârstă. Ceea ce duce la pierderea elasticităţii şi apariţia ridurilor. Datorită efectelor sale de umplere a ridurilor şi de netezire, acidul hialuronic este folosit, de ani buni, în industria cosmetică. În primul rând acidul hialuronic estompează ridurile.

În piele, acesta umple golurile dintre fibrele de colagen şi elastină, creând astfel aparenţa unei „saltele”, în care fibrele de colagen şi elastină reprezintă „arcurile sau spiralele de susţinere”, iar acidul hialuronic reprezintă „spuma poliuretanică” care nu permite arcurilor să se îndrepte – întindă.

În al doilea rând, acidul hialuronic stimulează sinteza de colagen. Colagenul susţine tendoanele, pielea şi cartilajul, iar cantitatea optimă de colagen în structurile enumerate contribuie la menţinerea fermităţii şi supleţei pielii. Dacă vom asigura o cantitate optimă de acid hialuronic în organism, atunci vom determina şi menţine şi o cantitate optimă de colagen în ţesuturi, ajutând astfel la sporirea efectului antiaging.

Nu în ultimul rând, acidul hialuronic conferă luminozitate pielii, asigurând un look fresh, ceea ce toate doamnele îşi doresc indiferent de vârstă. Sub stratul exterior, pielea arată ca un burete.

Cu cât spaţiile goale dintre colagen şi fibrele de elastină sunt mai bine acoperite cu acid hialuronic, cu atât pielea va arată mai luminoasă şi mai odihnită. Toate acestea se întâmplă datorită faptului că acidul reţine apă şi creşte nivelul de hidratare.Acidul hialuronic este împărţit în 2 categorii: cel cu durată între 9-12 luni şi cel cu durată între 1-2 ani. Bineînţeles, durata efectului acidului hialuronic injectat variază şi în funcţie de capacitatea naturală a fiecăruia de a produce acid hialuronic propriu, de gradul de hidratare sau de metabolismul persoanei. De menţionat însă este faptul că acidul hialuronic este biodegradabil 100%. Din punct de vedere psihologic, da, acidul hialuronic poate provoca dependenţă. Văzând rezultatele în urma utilizării lui, femeile rar mai renunţă la el şi nu mai doresc să revină la pielea obosită şi ridată din trecut. Totuşi, din punct de vedere fiziologic, nu există niciun risc de dependenţă.